Fernando Verdasco a jucat extraordinar, dar destinul l-a împins pe Rafael Nadal spre finală. Tenisul nu lasă loc de întâmplare. Roger Federer şi Rafael Nadal sunt deasupra tuturor.
Doi prieteni. Doi colegi în naţionala de Cupa Davis a Spaniei. Pentru 5 ore, cei doi au uitat de aceste amănunte. Au uitat că de mai bine de 10 ani se duelează pe terenurile de zgură. S-au poate nu au uitat. Poate tocmai din această cauză Verdasco a luptat ca un posedat. 
Niciodată nu am văzut atât de multă “răutate”. Ba da, am mai văzut. La Nadal, cînd nu era numărul unu mondial. Federer nu e capabil de asemenea exteriorizare. Pentru elveţian totul se consumă în interior. Dar să revenim la Verdasco – Nadal. Un meci superb. Un Verdasco, care a vrut să demonstreze că nu era o întâmplare când îl bătea pe Nadal la juniori. O dorinţă nebună a lui Verdasco a dus la un meci de vis. Cel mai lung din istoria turneului. 5 ore şi 14 minute, în care, ba tindeai să crezi că Nadal nu mai poate, ba că revine şi îl termină pe Verdasco. Un meci în care s-a jucat ca şi cum cei doi ar fi trecut măcar o dată în viaţă, nu pe la psiholog, ci pe la psihiatru. Doi spanioli experţi pe zgură au dat recital pe Plexicushion, latexul sofisticat, băgat anul trecut pentru prima dată pe terenurile de la Melbourne. La final Nadal a strâns 3 seturi şi a ajuns în finală. Scorul la puncte 193 la 192 pentru Nadal. După 5 ore şi 14 minute pe cei doi i-a despărţit un singur punct.
Când vezi o semifinală de acest gen, te întrebi, ce poate fi mai frumos? Ce răspuns va avea Federer pentru Nadal în finală? Eu unul nu pot să îmi imaginez un scenariu, pentru că sunt prea multe. Ce se vede însă, cu ochiul liber, e că, Federer şi Nadal sunt din altă lume. Foarte buni! Cei mai buni!
PS: La ora meciului Nadal – Verdasco, într-o redacţie de sport a unei televiziuni, 10 din 20 de televizoare erau pe semifinala transmisă de Europort. 20 din 40 de oameni din acea redacţie erau cu ochii pironiţi pe monitorul în care doi oameni dădeau totul într-un meci de TENIS fabulos. Jurnalele de sport la televiziunea respectivă în acea seară au început invariabil cu personaje care aruncau invective pe ecran, la fiecare frază bânguită, cu stenograme cu limbaj de mahala, cu “oameni de sport” care apar la TV mai des ca reclamele la detergenţi. Şi atunci pentru cine au jucat Nadal şi Verdasco?
